recenzii, Viață spirituală

Revista creștină Lydia – din suflet pentru tine

Tânăra Elisabeth avea un vis: să devină scriitoare și profesoară. O pasionau cuvintele și le așeza sfios pe nisip ori pe zăpadă. S-a născut și a crescut într-un sat din fosta Iugoslavie în care condițiile îi sufocau aspirațiile. Orice ușă părea închisă în dreptul ei.

Durerea a străpuns mai tare inima tinerei în urma unor alegeri greșite, dar Dumnezeu nu o părăsise. Deși crivățul suferinței bătuse peste sufletul ei îmbobocit, îi înghețase speranțele și îi smulse câteva petale de bucurie, Domnul a făcut ca mugurele să revină la viață, să înflorească și să răspândească un parfum nemaiîntâlnit. Parfum de Cer.

După o vreme de câțiva ani în care Elisabeth a gustat din dragostea Domnului și a învățat să depindă de El, visurile îngropate în adâncul inimii ei au primit primele raze de lumină ale împlinirii. Deși nu mai erau în forma lor inițială, impactul lor depășise granițele imaginației lui Elisabeth.

A devenit scriitoare și profesoară, vocații prin care a instruit și a inspirat mii de fete și femei de toate vârstele și le-a îndreptat atenția către Dumnezeu, singurul care merită toată slava. Visurile ei puse în mâinile Tatălui au adus o recoltă mai bogată fiindcă planurile Lui erau mai mari decât planurile ei.

Tânăra femeie care la prima vedere părea că va urma un trai simplu, ca multe altele din satul ei, a fost pregătită timp de ani de zile să strălucească pentru Isus Hristos și să aducă lumina Lui în mii de vieți.

Elisabeth Mittelstädt este cea care a fondat revista creștină Lydia, revistă tipărită în trei limbi care a găzduit pe paginile ei povești de viață, biruințe, încurajări și a întărit credința în bunătatea și dragostea lui Dumnezeu.

După cum însăși fondatoarea mărturisește, numele revistei a fost dat de cea care și-a deschis casa pentru apostoli, a sprijinit evanghelizarea în Europa și s-a dedicat la rândul ei Domnului Isus Hristos: Lidia (Faptele Apostolilor 16:14-15).

Menirea revistei Lydia este aceea de a ne inspira să trăim o viață curată și plăcută lui Dumnezeu, o viață care să reflecte dragostea sacrificială a Mântuitorului nostru, o viață care să nu se învârtă în jurul axului plăcerilor, al banilor și al lucrurilor trecătoare, ci în jurul sfințeniei.

Avem la dispoziție atâtea resurse, atâtea informații. Cum le alegem? Cu ce ne hrănim mintea și sufletul? Nimic din ce surprind ochii și urechile noastre nu rămâne inofensiv dacă noi nu punem bariere.

Draga mea, viața noastră pe pământ este ca un abur. Știm acest lucru, dar dacă ni l-am reaminti mai des, cred că am trăi altfel. Viața este prea scurtă ca să o trăim superficial.

Poate visul tău nu este să devii scriitoare ca Elisabeth (sau precum cea care scrie acest articol), însă în mâna ta este un stilou care lasă o urmă pe pagina albă a zilei de astăzi. Prin alegerile pe care le faci, prin felul în care te raportezi la oameni, prin scopurile pe care le ai, prin ocupațiile care îți umplu timpul, tu scrii ceva cu viața ta.

Îndemnul din inima mea pentru tine este să Îl înviți pe Dumnezeu să îți poarte mâna, să îți modeleze sufletul către o viață trăită cu scop și pasiune pentru gloria Lui. Pune-te la dispoziția Lui așa cum a făcut-o Lidia și mii de alte femei din fiecare generație.

Găsește-ți inspirația printre paginile visului lui Elisabeth, revista Lydia. Descoperă poveștile, lecțiile și mesajele pe care alte surori le-au așezat în cuvinte pentru cititoarele flămânde după Hristos. Poate ai întrebări din viața ta de femeie pe care nu îndrăznești să le pui sau la care nimeni nu poate să îți dea un răspuns convingător sau ancorat în Scriptură. Poate ai nevoie de călăuzire în umblarea ta cu Dumnezeu sau poate că inima ta vrea să se deschidă mai mult pentru voia Tatălui.

Dacă dorești să explorezi această resursă scrisă din suflet pentru tine, te invit să o descoperi în librăriile creștine sau aici.

Mă rog ca această revistă să contribuie la creșterea ta spirituală și ca din prisosul inimii tale să fie binecuvântate cât mai multe vieți.

Cu dragoste,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s